Bine ne-am regăsit la luna a şaisprezecea!
În această lună mi-a mai apărut un dinţişor pe data de 27 decembrie, şi anume incisivul de sus central-dreapta. Aşa că acum am 5 dinţişori.
În ce priveşte mersul, progresez încet dar sigur, stau la măsuţă, mă ţin de ea şi mă aplec jos unde pun jucării, apoi le iau şi le ridic punându-le înapoi pe măsuţă. Am un soi de cărucior cu multe butoane şi muzică de la verişoara mea, Raluca pe care îl împing singur prin toata casa. Luna aceasta am făcut şi primii paşi singur, pe data de 18 ianuarie, de la perdeaua de la living până la măsuţa din sufragerie fără să mă plâng sau să îmi fie frică. Dar nu am mai repetat situaţia asta.
Din luna aceasta am reuşit să fac şi prima mea mâzgăleală pe tăbliţă, în data de 12 ianuarie, pentru că până acum ţineam creionul invers în mânuţă.
Am mai zis luna aceasta "puh" la "pişu" şi am multe poveşti în program, dar pe care doar eu le înţeleg.
În luna aceasta am fost la săniuş şi îmi place foarte mult când cineva fuge cu sania pe care eu stau!
În ce priveşte kilogramele, pe data de 16 ianuarie aveam 9,9kg cu pampers si body, lucru de care mama e mulţumită!
Vă mulţumesc că mă urmăriţi şi vă aştept luna următoare, să sperăm, cu lucruri plăcute!
Editare ulterioară:
Mami a uitat să scrie că eu ştiu să recunosc care din jucării este roşie din mai multe de diferite culori. :)
Când spune cineva căre mine "creşte Alexuţu mare mare?", eu îmi ridic mâinile în sus spre tavan şi arăt cât o să cresc de mare dacă pap.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu