Bun venit la luna douăzecişipatra!
În această lună pe data de 31 august aveam 12.5 kg şi în această zi mi-a ieşit ultimul canin.
Am reuşit să cobor scările de la bloc singur şi destul de repede. Am şi urcat singur ţinându-mă de balustradă, dar mai greoi.
Mami vrea să mă înveţe să stau fără pampers în timpul zilei. Totul a decurs aşa: primele 4 zile fără pampers am făcut pe mine, apoi în următoarele 3 zile nu am mai vrut să stau la oliţă prea mult şi făceam cu plânsete, plus că mă abţineam în somn şi ziua să fac pişu pe mine. Astfel încât făceam foarte rar pipi şi când făceam plângeam, aşa că mami a crezut că am infecţie urinară şi a vrut să îmi facă analizele. Dar din ziua a 8-a am dat semne prin mârâieli că vreau să fac pişu şi mami a înţeles asta şi m-a pus la oliţă. De atunci nu am mai plâns. În ziua a 9-a am luat-o pe mami de mână şi am dus-o la oliţă ca să fac pişu fără să mă mârâi. În ziua 10 am făcut pe mine afară pentru că încă nu am învăţat să zic că vreau să fac pipi cu guriţa. În ziua 11 nu m-am mârâit deloc la oliţă şi am făcut de fiecare dată când m-a pus mami, chiar dacă foarte puţin. După o perioadă, ca să fac pişu, nu o mai luam pe mami de mânuţă, ci ziceam "pipi" sau "pepe".
Am spus "pepe" la pipi chiar din prima zi în care am stat fără pampers, dar doar aşa ca şi cuvânt, fără să îl folosesc când chiar aveam nevoie. Am mai zis şi cuvântul "nenea".
Îmi place tare mult să mă încalţ cu păpucii mamei.
Mi-am ţinut şi ziua de naştere la OK Party, dar am fost extrem de mârâit şi din ziua aceea am devenit încă şi mai neprietenos cu copiii. Deşi am avut un tort ăn formă de roată, aşa cum îmi place mie, nici nu m-am întors să ţl văd. Şi deşi în fiecare zi am suflat acasă în lumânare, ca un joc foarte frumos ce îmi plăcea, la ziua mea nici nu am vrut să mă apropii de ea. Am început să mă sperii şi mai tare de lucruri de care înainte nu mă speriam, ba dimpotrivă. Am devenit şi mult mai mămos.
Înainte cu câteva zile de ziua mea, aveam fix 13 kg îmbrăcat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu